companiei
Terapie
Peste 50 de copii cu autism se află în grija specialiștilor noștri. Fiecare zi înseamnă terapie, învățare și sprijin continuu, pentru a putea fi integrați în societate.
Consiliere părinți
Familiile care au un copil diagnosticat cu autism sunt ajutate să înțeleagă ce înseamnă acest diagnostic, cum să-și ajute proprii copii și cum să găsească echilibrul și normalitatea.
Cursuri
Susținem formarea terapeuților și le oferim cursuri și informații specializate, astfel încât rezultatele lor în terapia copiilor să fie cele mai bune. Ne dorim să formăm un număr cât mai mare de terapeuți, pentru a putea răspunde nevoilor celor mici.
Simulare școală/grădiniță
Fiecare copil este unic. Centrul de terapie “Visuri și Speranțe” este adaptat nevoilor individuale ale copiilor, iar materialele și metodele de predare sunt modelate atât pentru intervenția directă, cât și online.
Povestea Asociației “VISURI ȘI SPERANȚE”
“Visuri și Speranțe” este numele care definește esența și misiunea Asociației noastre. Înființată în 2018, această inițiativă s-a născut din necesitatea și viziunea a trei femei extraordinare, mame devotate de copii cu autism, având vârste cuprinse între 3 ani și 16 ani. Au adunat în jurul lor o comunitate dedicată și plină de entuziasm, animată de speranța că, împreună, vor găsi resursele și sprijinul necesar pentru ca visurile lor să devină realitate.
Mesajul meu
“Visuri și Speranțe” nu este doar un nume, ci o promisiune că vom lupta neîncetat pentru a oferi copiilor cu autism din S-V Oltenia oportunități egale și un viitor plin de realizari și posibilități. Ne străduim să fim un far de lumină în întuneric, să aducem speranță acolo unde există îndoieli și să construim punți de înțelegere și solidaritate într-o lume care adesea pare că nu înțelege nevoile și dorințele copiilor noștri.
În fiecare zi, lucrăm împreună cu comunitatea noastră pentru a crea un mediu sigur, empatic și incluziv, în care fiecare copil cu autism să se simtă acceptat și susținut. Cu pasiune și hotărâre, ne angajăm să fim mesagerii lor și să le oferim șansa de a-și urma visele și de a-și atinge potențialul maxim, transformând astfel visurile noastre și ale lor în realitate”
Progres
În septembrie 2018, am demarat proiectul nostru cu 3 încăperi special amenajate pentru terapie, unde am început să lucrăm cu un grup de 10 copii cu autism, care beneficiau de terapie. Echipa noastră inițială era formată din 4 terapeuți specializați și 1 coordonator de programe de terapie ABA.
În iunie 2019, am făcut tranziția către un nou sediu, echipat cu 5 camere special amenajate pentru terapie. În același timp, numărul copiilor cu autism, care a beneficiat de terapie s-a extins la 25, iar echipa noastră s-a mărit la 13 specialiști, incluzând 4 coordonatori ABA și 8 terapeuți.
În februarie 2022, am realizat o nouă mutare într-un sediu extins, dotat acum cu 9 încăperi special amenajate pentru terapie. În acest mediu îmbunătățit, numărul copiilor cu autism care a beneficiat de terapie a crescut la 50, iar echipa noastră s-a extins la 20 de specialiști, incluzând 4 coordonatori ABA și 12 terapeuți.
Începând cu martie 2024, am început să ne desfășurăm activitatea într-un nou sediu, unde, pe lângă cei 50 de copii cu autism care beneficiază de terapie în cadrul centrului nostru, oferim sprijin și îndrumare pentru încă 20 de copii cu autism din întreaga Oltenie. Acești copii își desfășoară procesul de recuperare la domiciliu, sub îndrumarea și supervizarea specialiștilor din cadrul Asociației “Visuri si Sperante”. Este astăzi cea mai mare organizație din Oltenia dedicată cauzei.
Acreditări
Asociația “Visuri si Sperante” este furnizor de servicii sociale acreditat conform certificatului de acreditare seria AF, nr. 007041, așa cum reiese din lista publicată de Ministerul Muncii.
Ce spun colaboratorii nostri despre Asociatia Visuri si Sperante
Ioana S.
terapeutAna R.
logopedCristina P.
profesorElena D.
profesorAna-Maria N.
terapeutAndreea C.
terapeutRadu G.
parinteAlex B.
parinteSandra T.
parinteFelicitări pentru ceea ce faceți și va doresc multă putere de muncă și la cât mai multe reușite în recuperarea copiilor cu care lucrați!
Alexandru S.
LogopedSă întâlnesc o echipă atât de dedicată luptei împotriva autismului și care depune eforturi constante pentru a oferi copiilor cu TSA cea mai performanta formă de intervenție, este o onoare pentru mine!
Maria P.
parinteColaborez cu Asociația Visuri și Speranțe încă din anul 2018, atunci când s-au înființat și am avut plăcerea sa văd evoluția multora dintre copiii care au pășit pragul centrului!